Hram şi sfinţire de pictură în Parohia „Buna Vestire” din Adjud - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Hram şi sfinţire de pictură în Parohia „Buna Vestire” din Adjud

[2017-03-27]
de Gheorghe Anghel

IPS Ciprian D4a
Sute de credincioşi au participat, sâmbătă, 25 martie 2017, la hramul Parohiei Buna Vestire din oraşul Adjud, judeţul Vrancea.
Bucuria sărbătorii a fost sporită de prezenţa, în mijlocul lor, a Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, care a sfinţit pictura bisericii parohiale şi a binecuvântat lucrările efectuate la exteriorul locaşului de cult, informează Dragoş Olteanu, Consilier Mass Media al Eparhiei.
În continuare, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de clerici ai Eparhiei.
Protoiereul Protopopiatului Panciu, Vasile Dabija, protosinghelul Isidor Iacob, duhovnicul Mănăstirii Sihastru, preotul paroh Gheorghiţă Olar şi alţi clerici din împrejurimi au slujit împreună cu Arhipăstorul lor.
Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei a oferit răspunsurile liturgice la strană.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian l-a hirotonit diacon pe absolventul de Teologie Ioan Şolea, consilier eparhial la Sectorul Pastoral-Misionar.
La finalul slujbei, chiriarhul locului a rostit un cuvânt în care a vorbit despre semnificaţia praznicului Bunei Vestiri şi despre personalitatea Maicii Domnului. Înaltpreasfinţia Sa i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să o cinstească pe Sfânta Fecioară Maria, cea care s-a învrednicit să-L poarte în pântecele ei pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos, fiind rugătoare şi mijlocitoare pentru noi înaintea Tronului ceresc.
În semn de apreciere a eforturilor depuse pentru înfrumuseţarea locaşului de rugăciune, mai mulţi binefăcători au primit Hrisovul de binecuvântare Sfântul Mucenic Sava de la Buzău şi o icoană reprezentând pe Maica Domnului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2471, Ultimul acces: 2026-09-24 21:41:04