© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Pr. Sosa SJ: Autosuficienţa este idolul din timpul nostru (II)[2017-03-21]pr. Arturo Sosa Abascal21.03.2017, Roma (Catholica) - La 14 octombrie 2016 părintele Arturo Sosa Abascal, venezuelean, a fost ales prepozit general al Societăţii lui Isus. Al treizecilea succesor al Sfântului Ignaţiu de Loyola, primul non-european, are 68 de ani, este licenţiat în teologie şi filozofie şi a obţinut doctoratul în ştiinţe politice: în ţara sa a fost profesor universitare, rector al Universităţii Catolice de la Táchira şi director al Gumilla, centrul de cercetări şi acţiune socială al Societăţii lui Isus. După ce a condus (din 1998 până în 2004) pe iezuiţii venezuelani în calitate de superior provincial, a fost numit consilier al părintelui general, iar în 2004, delegat pentru casele şi operele interprovinciale ale Societăţii lui Isus la Roma. Vatican Insider i-a adresat câteva întrebări cu privire la noua sa funcţie şi la această trecere de epocă. Interviul a fost tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro. Redăm ultima parte. – Care consideraţi că este idolul cel mai periculos al Occidentului contemporan? – Autosuficienţa, ideea de a şti şi a trebui să facă singuri, atât ca individ cât şi ca societate. Occidentul este convins că poate să ajungă de la sine la fericire, la plinătatea umanului, făcând abstracţie de ceilalţi. Pentru acest motiv ridică ziduri şi nu punţi, şi încearcă să se izoleze, să se închidă în el însuşi. Această atitudine este un pericol mare. Convingerea de a fi în măsură să construiască umanul în autonomie completă, fără a avea nevoie să înveţe şi să primească de la alţii, conduce la nerespectarea popoarelor şi culturilor diferite, nici a creaţiei, care este casa comună. Autosuficienţa închide posibilitatea dialogului intercultural şi interreligios şi blochează drumul şi spre viitor. Ea este un idol care izolează şi ajunge să paralizeze. – Acest idol seduce şi restul lumii? – Globalizarea care este în desfăşurare induce să se gândească asta, deoarece ea se caracterizează ca globalizare a unui singur stil de viaţă dictat de ţările occidentale bogate, o omogenizare care elimină diferenţele şi impune o gândire unică. Destinul acestui fenomen este sărăcirea umanului. Însă acest proces nu este ireversibil, poate să ia şi o altă direcţie: putem să ne orientăm spre o globalizare care să se întemeieze pe diversitate ca bogăţie şi drept caracteristică specială a omenirii şi a creaţiei, o diversitate care trebuie protejată, cultivată şi din care trebuie să se ia pentru a construi un viitor mai bun şi drept pentru toţi. – Care este boala cea mai gravă a continentului european şi de care se are conştiinţă mai mică? – Boala cea mai periculoasă, şi pentru că este mai puţin recunoscută, este tocmai autosuficienţa. Ea provoacă paradoxuri de care nici măcar nu ne dăm seama. Să ne gândim la tema migranţilor. Toate ţările europene ştiu, pe planul teoretic, că pentru a putea menţine stilul lor de viaţă, nivelurile lor productive, au nevoie de tineri care să fie în măsură să desfăşoare lucrările cerute de piaţă; totuşi, deşi conştienţi de această necesitate, închid porţile pentru migranţii care, cu munca lor, contribuie la îmbunătăţirea vieţii nu numai a familiilor lor ci a întregii societăţi europene. Acest paradox care străbate întreaga Europă adesea se ascunde sub măştile naţionalismului sau al fricii de ceea ce este diferit. – Anul milostivirii şi magisteriul Papei Francisc au desemnat faţa şi au indicat urgenţa unei civilizaţii a compasiunii. Care sunt primele cărămizi pentru a o edifica? – Prima, esenţială, este a recunoaşte slăbiciunea umană – cea personală, cea colectivă precum şi cea a Bisericii – şi nevoia de iertare. A doua cărămidă, la fel de fundamentală, este a începe să fim milostivi. Isus a spus: „Dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă acolo darul tău, în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul” (Mt 5,23-24). Când se cere de la Domnul să fim iertaţi trebuie să fim dispuşi să folosim milostivire faţă de fraţi. – Gândindu-vă la viaţa Dvs, cui doriţi să-i mulţumiţi mai mult? – Mă gândesc îndeosebi la două grupuri de persoane, de la care am primit foarte mult: primul este marea mea familie (am cinci fraţi), în care, de exemplu, am învăţat să fiu sensibil faţă de alţii şi faţă de problemele lor şi să mulţumesc pentru ceea ce am primit în fiecare zi, inclusiv lucrurile mici. Şi apoi este Societatea lui Isus, faţă de care nutresc o recunoştinţă profundă. Am intrat în colegiul iezuiţilor din Caracas la 5 ani şi am ieşit de acolo la 18; următorii 50 de ani am trăit împreună cu iezuiţii. Familiei mei şi Societăţii îi datorez tot ceea ce sunt astăzi. – Tinerele generaţii trebuie să trăiască într-un context cultural care înalţă acel a face singur şi pentru sine, fără legături şi fără datorii faţă de cineva, un context care face din autosuficienţă un idol, aşa cum spuneaţi dumneavoastră mai înainte. Care este primul pas pentru a reda elan recunoştinţei? – Trebuie dat exemplu, înainte de toate în familie, pentru că tocmai acolo se începe să se înveţe a aduce mulţumire: un adult care îşi aminteşte de ceea ce a primit de la alţii şi de la Dumnezeu (începând de la viaţa însăşi), care arată că nu este şi nu se simte autosuficient, care recunoaşte că a primit nu datorită meritului ci datorită generozităţii celorlalţi şi a lui Dumnezeu, oferă tinerilor un exemplu de neînlocuit. Îi obişnuieşte să considere recunoştinţa o dimensiune constitutivă a existenţei. – Care sunt formele de sărăcie spirituală mai invizibile? – Sunt multe. Cred că semnul distinctiv care le uneşte este, încă o dată, autosuficienţa, a-şi pune încrederea numai în ei înşişi fără a se încrede în ceilalţi şi în Dumnezeu. Egoismul, aplecarea mândră asupra sieşi, a-i pune deoparte pe ceilalţi şi pe Dumnezeu sunt, după părerea mea, trăsăturile speciale ale celei mai mari sărăcii spirituale. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 819, Ultimul acces: 2026-09-24 23:10:38
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1
