Întâlnirea la Roma a responsabililor cu pastoraţia migranţilor din Europa[2017-03-21]21.03.2017, Roma (Catholica) - peste 25 de ani, responsabilii cu pastoraţia migranţilor din marile oraşe europene obişnuiesc să se întâlnească pentru un schimb de experienţe şi o aprofundare a tematicilor privind acest sector fundamental al pastoraţiei pentru toate Bisericile din Europa, îndeosebi în privinţa marilor oraşe. În 2017, întâlnirea se desfăşoară la Roma, între 19 şi 22 martie, cu tema: „Periferiile geografice şi existenţiale ale mobilităţii omeneşti”, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.Programul prevede diferite intervenţii. Duminică după-amiază, întâlnirea propune prezentarea participanţilor şi o prezentare generală a situaţiei, definită „Rapoartele oraşelor”. Luni, după Sfânta Liturghie prezidată de preşedintele Comisiei Episcopale pentru Migranţi din cadrul Conferinţei Episcopale din Italia şi preşedinte al Fundaţiei Migrantes, Mons. Guerino di Torra, programul întâlnirii a prevăzut intervenţia doamnei Laura Zanfrini, sociolog în cadrul Universităţii Catolice din Milano, cu tema: „Periferii. Analiză sociologică”, şi intervenţia pr. Fabio Baggio, subsecretar în cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Umană Integrală, cu tema: „Periferiile: analiză socio-pastorală”. Luni după-amiază, la sediul Domus Pacis, a avut loc intervenţia profesoarei de teologie Stella Morra, de la Universitatea Pontificală Gregoriana, şi lucrări în grupuri. Marţi, 21 martie, la sediul Fundaţiei Migrantes, Mons. Giancarlo Perego, director general al Fundaţiei, prezintă situaţia privind pastoraţia migranţilor, tema fiind: „Provocarea convieţuirii: coeziune socială şi legături de solidaritate în contextul mobilităţii umane”. Urmează prezentarea a două cazuri emblematice privind aşa-numitele „periferii absolute”, situaţia fiind expusă de reprezentanţii a două asociaţii care se implică activ în activităţile de integrare a comunităţii rrome: Asociaţia 21 Iulie şi Comunitatea Sant’Egidio. După-amiază, are loc vizita la centrul Astalli din Roma şi întâlnirea cu preşedintele, pr. Camillo Ripamonti. Urmează celebrarea Sfintei Liturghii în cartierul Tor Bella Monaca şi întâlnirea cu parohul şi cu credincioşii din cadrul comunităţii. Miercuri dimineaţă, 22 martie, se va participa la audienţa generală cu Papa Francisc şi după-amiază vor fi prezentate concluziile, împreună cu comunicatul final. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 817, Ultimul acces: 2026-09-21 17:08:54
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1