Procesiune: Moaştele Sf. Spiridon în judeţul Prahova[2017-03-29]de Gheorghe AnghelProcesiune Sf Spiridon - Afişb Credincioşii parohiei Cocorăştii Grind, Protoieria Ploieşti Sud, vor avea posibilitatea să aducă cinstire moaştelor Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei. Cu binecuvântarea Patriarhului României, sfintele moaşte de la Catedrala Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti vor fi purtate în procesiune în parohia prahoveană, însoţite de o delegaţie condusă de arhim. Veniamin Goreanu, Consilier Patriarhal. Acestea vor fi aşezate spre închinare credincioşilor în biserica parohiei, în perioada 1-2 aprilie 2017. Prin organizarea acestei manifestări religioase dorim intensificarea catehizării în rândul tinerilor, dar şi îmbogăţirea vieţii duhovniceşti prin încurajarea participării active a tinerilor la viaţa comunităţii locale bisericeşti şi la activităţile Serviciului pentru Tineret din cadrul Comitetului Parohial, a transmis părintele paroh Andrei Mihail Bîja. Sfintele moaşte vor fi întâmpinate sâmbătă, în jurul orei 16:00, în centrul comunei Cocorăştii Colţ, apoi se va porni în procesiune spre biserica „Sfânta Treime” Cocorăştii Grind. Duminică, la ora 16:00, părintele Veniamin Goreanu va susţine conferinţa cu tema „Despre puterea vindecătoare a sfintelor moaşte şi importanţa cinstirii sfintelor icoane”. Evenimentul va avea loc în lăcaşul de cult al parohiei. În continuare vă prezentăm programul detaliat al manifestării: Sâmbătă – 01.04.2017 Orele 08:00 Utrenia, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi slujba Parastasului; Orele 16:00 Întâmpinarea raclei cu sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei în centrul Comunei Cocorăştii Colţ; Procesiunea cu sfintele moaşte va porni către biserica „Sfânta Treime” Cocorăştii Grind; Racla cu sfintele moaşte va fi aşezată în baldachinul amenajat lângă biserică pentru a fi cinstite;de cler şi credincioşi până în ziua de Duminică, 02 aprilie 2017. Orele 17:00 Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei şi Taina Sfântului Maslu de obşte; Duminică – 02.04.2017 Orele 07:30 Utrenia, Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei şi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare; Orele 16:00 Conferinţă cu tema „Despre puterea vindecătoare a sfintelor moaşte şi importanţa cinstirii sfintelor icoane” susţinută de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Veniamin Goreanu, Consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 789, Ultimul acces: 2026-09-25 18:39:08
|
Timp total: 0.03s...
[]:1