Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Mii de buzoieni şi vrânceni la «Marşul pentru viaţă»[2017-03-28]de Gheorghe Anghelfoto_Marsul_pentru_viata_Buzau_1 Mii de buzoieni şi vrânceni au participat la Marşul pentru viaţă, care a avut loc sâmbătă, 25 martie 2017, în ziua praznicului Bunei Vestiri. În municipiul Buzău, punctul de plecare a fost Parcul Crâng, traseul fiind următorul: Bd. Nicolae Bălcescu, Catedrala Copiilor Sfântul Sava şi Catedrala Arhiepiscopală Înălţarea Domnului. Au fost prezenţi peste două mii de buzoieni de toate vârstele, copii, părinţi, bunici, dar şi preoţi din oraş şi din împrejurimi. Aceştia au avut steaguri, baloane şi pancarte cu diferite mesaje: „Milioane de români cer referendum pentru firesc“, „Bărbaţii adevăraţi aleg viaţa“, „Copiii sunt iubire“, „Pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie“. Marşul dedicat protejării vieţii s-a încheiat în curtea Catedralei Arhiepiscopale, unde a fost oficiată o slujbă de binecuvântare, informează Dragoş Olteanu, Consilier Mass Media. La Focşani, cei peste o mie de participanţi s-au adunat în faţa bisericii din cadrul Unităţii Militare, după care au pornit în marş pe bulevardul central al oraşului şi s-au oprit în Piaţa Unirii, unde au rostit rugăciunea Tatăl nostru şi au intonat cântări religioase. De asemenea, Marşul pentru viaţă s-a desfăşurat şi în alte oraşe din judeţele Buzău şi Vrancea, precum Nehoiu, Râmnicu Sărat şi Adjud. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Studenţi pentru Viaţă, Fundaţia pentru Copii Sfântul Sava de la Buzău, Asociaţia Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor din Focşani, Unity in Values Association, Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (APOR) – filialele Buzău, Vrancea, Nehoiu şi Râmnicu Sărat, având sprijinul şi binecuvântarea Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 728, Ultimul acces: 2026-09-25 16:41:50
|
Timp total: 0.06s...
[]:1