Protoieria Focşani II | Au fost desemnaţi câştigătorii Concursului „Icoana şi Şcoala mărturisirii” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Protoieria Focşani II | Au fost desemnaţi câştigătorii Concursului „Icoana şi Şcoala mărturisirii”

[2017-04-01]
de Andrei Pau

Sediul Protoieriei Focşani II a găzduit în data de 30 martie 2017 premierea copiilor care au participat la Concursul Naţional de Creaţie Icoana şi Şcoala mărturisirii, etapa regională, notează site-ul oficial al Eparhiei.
Comisia care a evaluat portofoliile cu lucrările alcătuite la cele trei secţiuni – literară, artistică şi multimedia, a fost formată din: părintele Oscar Frunză, protopopul Protoieriei Focşani II, Ştefana Dinu Popa, profesor de Limba şi literatura română, şi Nicolae Răzvan, profesor de Educaţie plastică.
Primii trei clasaţi au fost: Dinulescu Roxana (Parohia Bordeştii de Jos, coordonator: părintele Muscalu Cristinel); Rohart Darius (Parohia Voetin, coordonator: părintele Stănilă Andrei); Sterian Alexandru (Parohia Goleşti I, coordonator: părintele Constantin Gheorghe).
Tuturor participanţilor li s-au oferit diplome şi premii. Portofoliile acestora vor fi înaintate Centrului Eparhial, pentru a participa la următoarea etapă a concursului.
La finalul evenimentului, părintele protoiereu a mulţumit tuturor celor implicaţi: copiilor şi tinerilor din grupele de cateheză, preoţilor coordonatori, profesorilor care au acordat asistenţă la realizarea lucrărilor şi membrilor comisiei de evaluare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 902, Ultimul acces: 2026-09-25 22:12:18