În Duminica Floriilor IPS Iosif a slujit la Amsterdam[2017-04-12]de Gheorghe AnghelIPS Iosif - Duminica Floriilor (1) Credincioşii români din Amsterdam s-au rugat de Florii împreună cu Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale. Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif a oficiat duminică, 9 aprilie 2017, Sfânta Liturghie în biserica din Aalsmeer, Oud-Katholieke Kerk, locaţie temporară unde comunitatea românească participă la sfintele slujbe. Duminica Intrării Domnului în Ierusalim a fost pentru credincioşii din Amsterdam prilejul sfânt de a pregusta din mireasma Învierii. Ramurile şi florile sufletelor noastre care au înverzit şi înflorit înlăuntrul fiecăruia dintre noi, în ziua Floriilor la Sfânta Liturghie, au fost o prefigurare a ceea ce vom trăi în noaptea Sfântă a Învierii, a transmis pr. Petru Oprea, parohul comunităţii din capitala Olandei. Ierarhul a adresat celor prezenţi o omilie în care a vorbit despre sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Momentele acestea au fost pe deplin binecuvântate de însăşi prezenţa şi slujirea IPS Iosif. Cu aceasta ocazie, Înaltpreasfintia Sa ne-a oferit arhiereasca sa binecuvântare. Ne-a învaţat, ne-a îndemnat, povăţuindu-ne să ducem misiunea aceasta mai departe, oferindu-ne convingerea ca Biserica lui Hristos este vie, luptătoare şi, în cele din urma, biruitoare, a spus pr. Petru. Parohia Sfântul Ioan Gură de Aur, cu sediul parohial la Amsterdam, a fost înfiinţată în anul 2002. Primul preot slujitor al parohiei şi fondator al acesteia este Pr. Dr. Ioan Dură. Din anul 2004 funcţionarea parohiei a fost suspendată din cauza lipsei unui preot slujitor. În luna decembrie a anului 2015, IPS Iosif a numit ca preot slujitor pe părintele Petru Oprea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 745, Ultimul acces: 2026-09-25 08:30:46
|
Timp total: 0.03s...
[]:1