Explicaţie duhovnicească: Sfânta şi Marea Miercuri[2017-04-12]de Andrei PauÎn Sfânta şi Marea Miercuri dumnezeieştii Părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea patimă. Evanghelia care se citeşte la Denia de Marţi seara (Ioan 12, 17-50) arată înteţirea sau intensificarea conflictului dintre mai-marii cărturarilor şi fariseilor, pe de o parte, şi Iisus pe de altă parte. În această Evanghelie, Iisus prevesteşte: acum este judecata acestei lumi, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ , îi voi trage pe toţi la Mine ( Ioan 12, 31 – 32). Apoi, în Evanghelie, se precizează: Iar aceasta zicea arătând cu ce moarte avea să moară (Ioan 12, 33).În continaure, Iisus îndeamnă la urmarea lui Hristos – Lumina şi la priveghere: Umblaţi cât aveţi Lumina, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii (Ioan 12, 35 -36) Evanghelia care se citeşte în timpul Liturghiei Darurilor înainte sfinţite (Matei 26, 6-16) vorbeşte despre femeia păcătoasă care, la cina din casa lui Simon Leprosul, a turnat mir de mare preţ pe capul lui Iisus pe când şedea la masă. Cântările liturgice ale acestei zile combină ceea ce spune despre femeia aceasta în Evanghelia după Matei cu ceea ce se spune în Evanghelia după Luca (7,36-50), pentru a pune în contrast dărnicia şi smerenia acestei femei cu lăcomia şi viclenia lui Iuda, vânzătorul lui Iisus. În altă parte, concluzia contrastelor devine cerere a darului pocăinţei: Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înţeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura turnând mirul de mult preţ, iar el se grăbea să vândă pe cel fără de preţ. Se vede că aceste prime trei zile al Săptămânii Sfintelor Pătimi sunt încă zile de pocăinţă, ca şi cele din Postul de patruzeci de zile, întrucât ele cuprind Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Doamne şi Stăpânul vieţii mele. În Sfânta şi Marea Miercuri, în timpul Liturghiei Darurilor înainte sfinţite, după ce preotul a ridicat darurile de pe Sfânta Masă, mai rosteşte pentru ultima dată rugăciunea de pocăinţă a Sfântului Efrem Sirul. Aceasta este ultima Liturghie a darurilor înainte sfinţite întrucât în Sfânta şi Marea Joi Hristos cheamă la Cina cea de Taină pe cei care s-au curăţit de păcate prin post şi pocăinţă. Numai prin post şi pocăinţă ne putem apropia de Cina cea de Taină, ea fiind anticipare a jertfei lui Hristos, întrucât Paştele nostru Hristos S-a jertfit pentru noi. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfânta şi Marea Luni, în Foame şi sete după Dumnezeu, Ed. Basilica, Bucureşti, 2010. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 715, Ultimul acces: 2026-09-22 21:41:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1