IPS Andrei: Dumnezeu nu a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

IPS Andrei: Dumnezeu nu a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii

[2017-04-10]
de Gheorghe Anghel

Hramul mănăstirii Cristorel (1)
Aflată sub ocrotirea Sfântului şi Dreptului Lazăr, Mănăstirea de la Cristorel din jud. Cluj şi-a sărbătorit hramul sâmbăta această. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, informează Radio Renaşterea.
În omilia sa, ierarhul a vorbit celor prezenţi despre Mântuitorul Hristos ca biruitor al morţii şi dătătorul vieţii veşnice.
În faţa mormântului lui Lazăr, Domnul Iisus Hristos, Domnul vieţii, se confruntă cu vrăşmaşul Lui, cu domnul morţii, cu diavolul; pentru că dacă viaţa este Hristos, moartea este diavolul, a precizat Înaltpreasfinţia Sa.
Acolo în faţa mormântului lui Lazăr vede Domnul Iisus Hristos ce lucrare prăpăstioasă a făcut diavolul. Dumnezeu a făcut viaţa, Dumnezeu a făcut frumosul, Dumnezeu nu a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii. Şi iată că Fiul lui Dumnezeu, văzând ce lucrare teribil de rea a făcut diavolul, plânge în faţa mormântului lui Lazăr.
La finalul Sfintei Liturghii, împreună cu preoţii slujitori, obştea mănăstirii şi credincioşii prezenţi, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba Parastasului de obşte.
Mănăstirea Cristorel a fost înfiinţată în anul 2000 şi are, în prezent o obşte formată din 9 vieţuitoare, aflate sub povăţuirea duhovnicească a părintelui Siluan Trâmbiţaşul şi a stareţei Paraschiva Buculei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1551, Ultimul acces: 2026-09-26 00:40:30