Cristofor von Schmid: Ouăle de Paşti[2017-04-12]Ouăle de Paşti12.04.2017, Iaşi (Catholica) - La Editura Presa Bună a Diecezei de Iaşi a apărut cartea „Ouăle de Paşti” de Cristofor von Schmid, traducere de Bronislaw Falewski (94 de pagini, format de buzunar). Povestirea este ilustrată cu desene de Alexandrina Dumitriu. Coperta, în patru culori, redă personajul principal, o doamnă din societatea înaltă care la un Paşti a făcut ouă roşii pentru locuitorii care au adăpostit-o. Cartea descrie cum copila unui cărbunar, alergând prin pădure după capre, a dat de o doamnă cu doi copii, a anunţat pe oamenii din sat, care au venit şi i-au luat, pentru a le da adăpost. La Paşti, doamna a făcut ouă roşii, ceea ce nu era cunoscut prin partea locului, şi a organizat o serbare pentru toţi copiii din sat. Astfel ea a câştigat simpatia tuturor. Doamna era soţia unui conte, care se războia cu un alt conte. Cărbunarii îi aduseră vestea că, într-o noapte, au trecut pe la colibele lor din pădure mai mulţi oşteni. Ea, bănuind că ar fi din oastea duşmană cu care se războia soţul ei, i-a rugat să nu o trădeze. Nici pe copii nu îi mai lăsa pe afară, de teamă să nu fie descoperiţi. Ieşea doar cu ei la plimbare la o biserică părăsită din pădure. Într-o zi, pe când era cu copiii în pădure, a apărut un om necunoscut. Era însuşi soţul ei, mascat. El îi aduse vestea că soţul ei a ieşit învingător şi că o căuta. Ea nu l-a recunoscut că era chiar el în persoană; totuşi, când a auzit îmbucurătoarea veste, a pus copiii să se roage rugăciunea pe care o recitau zilnic pentru întoarcerea tatălui lor. El, auzind-o, nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile şi s-a prezentat, aruncând de pe el pelerina şi dându-şi jos barba. Cum a aflat el unde era ascunsă ea şi cu copiii, este foarte frumos descris în carte. Textul a fost publicat prima dată în anul 1925 la Institutul de Arte Grafice „Presa Bună”, colecţia Biblioteca „Presa Bună”, nr. 14-14bis, „Istorioare morale”. Cartea s-a bucurat de un mare succes, fiind tipărită în două ediţii. În ediţia a III-a, textul a fost revizuit în conformitate cu limba română modernă, fiind mai întâi publicat în revista „Lumina creştinului” (între mai 2003 şi iunie 2004). Aceasta carte vine în continuarea celor 15 deja publicate în seria „Istorioare morale”: Porumbiţa (1995), Mieluşelul (1996), Revărsarea Rinului (1998), Licuriciul (1998), Bisericuţa din pădure (2013), Micul pustnic (2016), Trandafiri roşii şi cei albi (2016), Crucea de lemn (2016), Iubiţi pe duşmanii voştri (2016), Goana după aur (2016), Prizonierul corsarului (2016), Noaptea de Crăciun (2016), Copilul rătăcit (2016), Privighetoarea (2017), Prigorul (2017). (prezentare semnată de pr. Cornel Cadar) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 707, Ultimul acces: 2026-09-24 18:33:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1