Cardinalul Sandri despre apropiata vizită a Papei în Egipt (II) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cardinalul Sandri despre apropiata vizită a Papei în Egipt (II)

[2017-04-13]
Cardinalul Leonardo Sandri
13.04.2017, Vatican (Catholica) - Cu apropiata vizită în Egipt, Papa „va oferi îmbrăţişarea participării la durerea” unei comunităţi rănite de repetatul măcel făcut cu ferocitate în Duminica Floriilor. Şi prezenţa sa „va ajuta să se ridice sus privirea, pentru a invoca împreună coborârea Duhului păcii şi reconcilierii” asupra naţiunii martirizate. Este convins de aceasta Cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene, care în următorul interviu acordat ziarului L’Osservatore Romano, şi tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro. Iată ultima parte a interviului.
– Situaţia în Siria pare încă mai încurcată din punct de vedere politic, umanitar şi militar.
– Desigur, suferim foarte mult datorită tuturor ştirilor care vin din ţară, şi mai mult datorită faptelor din ultimele zile. La 4 aprilie am vorbit cu Nunţiul Apostolic, Cardinalul Zenari, şi mi-a spus că în ziua precedentă cădeau bombe şi asupra Damascului. Era o situaţie de frică şi de violenţă. În faţa bombardamentelor sau exploziilor care au adus moartea atâtor copii şi civili, într-adevăr nu mai ştim ce să facem şi ce să spunem. Papa încontinuu pronunţă cuvinte foarte puternice în favoarea păcii, în apărarea celor care suferă şi a celor care sunt mai puţin ocrotiţi în această situaţie. Chiar în această Săptămână Sfântă, gândindu-ne la Siria, ar fi nevoie de un strigăt al umanităţii care să rupă indiferenţa celor care au puterea şi influenţa în această regiune.
– Iar în ceea ce priveşte Irakul?
– Ştim că este în desfăşurarea marea bătălie pentru eliberarea oraşului Mosul, cu morţi zilnice, sute de mii de civili aflaţi încă în capcană în unele cartiere care sunt în mâna aşa-numitului Stat Islamic şi foarte numeroşi evacuaţi. Înalte zone există linişte mai mare, pusă în pericol însă de izbucnirea foarte frecventă a auto-bombelor. În ultima mea vizită la Bagdad în 2015, împreună cu patriarhul caldeilor Sako, am văzut efortul oamenilor pentru a continua să trăiască. Dar există mereu cineva care aprinde fitilul urii între diferitele facţiuni. Ştim despre importanţa echilibrului just care trebuie menţinut între componentele şiite, sunnite şi kurde. Amintesc că Nunţiatura se află în zona şiită a capitalei. Am mers cu Episcopul auxiliar cu un camion ca să ducem ajutoare alimentare în zona sunnită. Am trecut prin controalele severe care despart cele două părţi, dar am experimentat cu câtă cordialitate şi gentileţe ne-au primit în ceea ce putem numi „Caritas-ul sunniţilor”.
Episcopii, şi cei siro-catolici şi caldei, au vizitat zonele eliberate din Mosul şi au văzut profanările şi samavolniciile comise: acte împotriva credinţei creştine şi mai în general împotriva umanităţii. Cel care a susţinu indirect sau direct războiul, şi prin alianţe de putere bazate pe comerţul de petrol şi pe traficul de arme, în dauna demnităţii persoanelor şi a popoarelor, va trebui să răspundă într-o zi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa comunităţii internaţionale, fără văluri de ipocrizii false. Dar trebuie să ne întrebăm dacă vrem să rămânem prizonieri ai acestor dezastre sau să ne eliberăm de dărâmături – aşa cum a spus Papa Francisc la Carpi – deschizându-ne la speranţa într-o lume de pace pentru Orientul Mijlociu şi Ţara Sfântă.
– Ce semnificaţie asumă recenta redeschidere a capelei Sfântului Mormânt?
– A fost unul dintre punctele culminante ale conservării, întreţinerii şi restaurării locurilor sfinte. Şi rugăciunea ecumenică făcută de Papa Francisc, în mai 2014, parcă s-a perpetuat prin dorinţa tuturor comunităţilor creştine prezente istoric de a se activa pentru a permite consolidarea structurală a capelei. De fapt au colaborat Sfântul Scaun, prin secretariatul de stat şi Congregaţia noastră, Patriarhia greco-ortodoxă din Ierusalim, cea armeană, alte Biserici locale precum şi donatori şi instituţii din lumea musulmană, cum ar fi regele Iordaniei. Acest semn de unitate vrea să continue acum, printr-un nou acord care să prevadă restaurarea pavimentului şi a zonei înconjurătoare, găsind muncitorii calificaţi cei mai buni care ar putea garanta cea mai bună intervenţie.
Sunt în desfăşurare şi lucrările la Bazilica Naşterii din Betleem, unde s-a născut Isus. Şi în acest caz Congregaţia noastră a contribuit: drumul este încă lung, trebuie ţinut cont de interesul pozitiv al guvernului palestinian, dar trebuie amintită şi valoarea mondială a acestui loc, care trece peste graniţele fiecărui stat şi ale intereselor părţilor, aşa cum ne amintesc sfintele tablouri de pe coloanele care aşteaptă restaurarea, care merg de la Olaf de Norvegia la Blaziu şi atâţia alţi sfinţi din diferite popoare şi naţiuni. Aceste două restaurări sunt semne ale acelui viitor ut unum sint care sperăm să se poată realiza mai ales în Ţara Sfântă unde există o prezenţă multiformă a Bisericilor creştine.
– Cui sunt destinate fondurile colectei din Vinerea Sfântă în folosul Ţării Sfinte?
– Prin dispoziţie pontificală, colecta este împărţită între Custodia Ţării Sfinte, care primeşte 65%, şi Congregaţia pentru Bisericile Orientale, căreia îi revine 35%. În ambele cazuri ceea ce se adună este destinat fie întreţinerii sanctuarelor, locurilor seculare de pelerinaj şi de celebrare, fie pietrelor vii reprezentate de comunităţile creştine, cu exigenţele lor de viaţă, evanghelizare, educaţie, dreptate şi promovare socială. Apoi dicasterul, în mod deosebit, cu ceea ce primeşte garantează ajutoarele necesar pentru formarea şi pentru viaţa preoţilor şi seminariştilor, pentru operele sociale, fără a uita efortul educativ extraordinar dus înainte zilnic şi uneori în mod cu adevărat eroic de şcolile catolice. Printre altele, aş vrea să amintesc universitatea din Betleem, care are 70% studenţi musulmani, şi este cu adevărat un loc de întâlnire, creştere şi pregătire calificată: la ea vărsăm anual un milion două sute de mii de dolari, la care se adaugă alţi binefăcători instituţionali şi privaţi, graţie lucrării foarte bune de strângere de fonduri dusă înainte de Fraţii Şcolilor Creştine (lasallieni) şi de comitetul de regenţi ai ateneului.
Semne de reluare şi speranţă vin şi de la universitatea din Madaba, în Iordania, care a avut în fiecare an creşterea numărului propriilor studenţi şi are nevoie să plătească datoriile din trecut pentru a relua cu elan încrezător drumul viitor. În toate aceste realităţi angajarea educativă are la inimă dezvoltarea umană integrală a acestor popoare, cu omul şi demnitatea sa în centru, aşa cum am amintit în aceste zile comemorând enciclica Populorum progressio a lui Paul al VI-lea. Îmi permit să amintesc aici modalităţile obişnuite pentru a trimite această colectă, direct la dicaster, de exemplu prin Nunţiaturile Apostolice, sau prin comisarii din Ţara Sfântă care trebuie să transmită ofertele la Custodie. În afară de aceasta, deoarece în ultimii ani s-au activat multe colecte extraordinare datorită urgenţelor, precum şi promovate de binemeritate agenţii sau asociaţii, aş vrea să invit la o generozitate care să nu uite caracterul obişnuit al colectei, cerute de Pontifi. Când urgenţele se vor termina, va trebui să continuăm să ajutăm în cotidian. Numai aşa, atunci când cineva face un pelerinaj, vizitează sanctuarele şi întâlneşte comunităţile, va putea simţi că ele au fost deja parte din propria viaţă şi din propriile alegeri de împărtăşire solidară.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 744, Ultimul acces: 2026-09-21 16:03:58