Papa Francisc: În fața păcatelor noastre, să ne lăsăm pătrunși de milostivirea Domnului[2017-11-06]Liturghie în capela Casei Santa Marta06.11.2017, Vatican (Catholica) - Când Dumnezeu face un dar, acesta este irevocabil; nu ți-l dă astăzi și ți-l ia mâine. Când Dumnezeu cheamă, acea chemare rămâne pentru toată viața. Cu această reflecție și-a început Papa Francisc predica de la Sfânta Liturghie de luni, 6 noiembrie 2017, celebrată în capela Casei Santa Marta, din Vatican. Inspirându-se din Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Romani (11,29-36), Pontiful s-a oprit asupra caracterului irevocabil al darurilor și al chemării lui Dumnezeu, explicând că în istoria mântuirii au fost trei darurile și chemările destinate de Dumnezeu poporului Său: darul alegerii, al promisiunii și al legământului. Acestea au fost destinate lui Abraham și fiecăruia dintre noi, citim în materialul de pe situl Radio Vatican. Fiecare dintre noi este un ales al lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi este purtătorul unei promisiuni făcute de Dumnezeu [care spune]: Umblă în prezența Mea, comportă-te ireproșabil, iar Eu voi împlini acest fapt pentru tine. Și fiecare dintre noi face legăminte cu Domnul. Dar este liber: poate să le facă, poate să nu vrea să le facă. Totodată, trebuie să ne punem întrebarea: Cum percep eu alegerea? Mă simt un creștin din întâmplare? Cum trăiesc promisiunea? Este o promisiune de mântuire pe drumul vieții mele? Și în ce fel sunt fidel legământului? Sunt oare fidel precum este fidel Domnul? Pontiful a continuat spunând că în fața lui Dumnezeu, care este fidelitatea întrupată, nu ne rămâne decât să ne întrebăm dacă îi simțim mângâierea, dacă percepem grija avută față de noi, faptul că ne caută ori de câte ori ne îndepărtăm de El. Reflectând din nou asupra primei lecturi din liturgia zilei, luată din Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Romani, capitolul 11, Sfântul Părinte a evidențiat cum apostolul revine de patru ori asupra a două cuvinte: neascultare și milostivire. Unde este primul cuvânt se află și cel de-al doilea, această alăturare descriind calea Mântuirii. Aceasta înseamnă că, pe calea alegerii, spre promisiune și legământ, vor exista păcate, se va afla neascultarea, însă în fața acestei neascultări, se găsește întotdeauna milostivirea. Este asemenea dinamicii parcursului nostru spre maturitate: milostivirea este întotdeauna prezentă, pentru că Dumnezeu este fidel și nu își ia niciodată darurile înapoi. Faptul că darurile lui Dumnezeu sunt irevocabile este legat de prezența permanentă a milostivirii în fața slăbiciunilor și a păcatelor noastre. Când Apostolul Paul ajunge la această reflecție, face un pas înainte: însă nu de explicație dată nouă, ci de slavă adusă lui Dumnezeu. Adorația înseamnă să îi aduci slavă lui Dumnezeu în tăcere, în fața acestui mister al neascultării și al milostivirii care ne eliberează. Referindu-se la frumusețea darurilor irevocabile reprezentate de alegere, promisiune și legământul, Papa a îndemnat: Cred că ne-ar face bine tuturor să ne gândim astăzi la alegerea noastră, la promisiunile pe care ni le-a făcut Domnul, la modul în care trăiesc eu legământul cu Domnul și la modul în care ne lăsăm pătrunși de milostivirea Lui față de păcatele noastre și față de neascultarea noastră. Și, în final, să mă întreb dacă sunt capabil asemenea Apostolului Paul să îl laud pe Dumnezeu pentru ceea ce mi-a dăruit mie și fiecăruia dintre noi: a lăuda înseamnă împlinirea acelui act de adorație. Și nu uitați niciodată că darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile. El este Cel Fidel. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 741, Ultimul acces: 2026-04-12 21:23:47
|
Timp total: 0,25s...
[]:1