Mitropolitul Basarabiei cere interventia Consiliului Europei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Mitropolitul Basarabiei cere intervenția Consiliului Europei

[2008-01-11]
IPS Petru Păduraru, Mitropolitul Basarabiei, a trimis autorităților europene o scrisoare deschisă în care solicită să intervină pentru a stopa abuzurile din partea autorităților de la Chișinău asupra Mitropoliei Basarabiei. Potrivit agenției moldovene de presă Flux, citată de Radio Trinitas, în această scrisoare adresată Secretariatului General al Consiliului Europei, Comitetului de Miniștri al CE și Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, IPS Mitropolit Petru atrage atenția asupra mai multor cazuri de abuz și intimidare la care au fost supuși clericii și enoriașii din cadrul Mitropoliei Basarabiei, precum și asupra recentelor declarații ale președintelui Vladimir Voronin, care amenința oficial, la finele anului trecut, cu scoaterea în afara legii și anularea înregistrării din 30 iunie 2002 a acestei Biserici.
De asemenea, oficialii europeni au fost sesizați și în legătură cu faptul că Mitropoliei Basarabiei i se aplică un tratament diferențiat, în sens negativ, în comparație cu alte culte religioase. Mitropolitul Petru al Basarabiei mai afirmă că Legea privind cultele religioase și părțile lor componente nu a suportat nici o modificare în sensul cerut de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și că, în ultimele șapte luni, înregistrarea juridică a părților componente ale Mitropoliei Basarabiei a fost complet blocată. IPS Petru mai acuză Guvernul de la Chișinău pentru faptul că refuză restituirea arhivelor Mitropoliei Basarabei, confiscate abuziv în timpul ocupației sovietice.
(Sursa: Radio Trinitas)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1491, Ultimul acces: 2024-05-02 23:16:17